BankNews.ro - The Business Republic

Astra Asigurari obtine rating AA+ si se extinde in America Latina
Finante-Banci | Data Publicarii: 06-02-2013

ASTRA Asigurari, cea mai mare companie de profil cu capital 100% romanesc, se extinde, pentru inceput, in Ecuador si obtine rating AA+.

Agentia de rating PACIFIC CREDIT RATING, care opereaza in America Latina, a acordat companiei Astra Asigurari, cea mai mare societate de profil cu capital 100% romanesc, rating AA+, foarte puternic, ca urmare a intentiei de extindere a activitatii in Ecuador.

Rating-ul AA+ se acorda societatilor cu o capacitate excelenta de respectare a conditiilor contractuale, lichiditate si profitabilitate foarte buna, factor de risc minim si impact pozitiv in dezvoltarea economiei locale si implicit a pietei de asigurari, arata raportul Pacific Credit Rating. 

Acelasi raport mai precizeaza ca Plus (+) indica faptul ca rating-ul ar putea fi ridicat imediat la superior, in timp ce semnul Minus (-) arata posibilitatea unei treceri la o categorie inferioara.

Iulius Alin Bucsa, presedinte directorat Astra Asigurari: Vom subscrie in prima parte a anului 2013 din Romania, iar liniile de business vor fi pentru inceput property, riscuri catastrofale, aviatie si maritime. Intentionam de asemenea sa ne extindem si in alte tari din America Latina in urmatorii doi ani (Peru, Columbia, Bolivia).

Valoare investitiilor in sucursalele Astra Asigurari deschise in afara tarii se ridica pentru inceput la peste opt milioane de euro.

Despre ASTRA Asigurari

ASTRA Asigurari activeaza pe piata din Romania de peste doua decenii. Compania s-a desprins in 1991 din fostul ADAS, colosul asigurarilor detinut in anii `90 de catre Statul Roman. ASTRA Asigurari a beneficiat astfel de experienta dobandita pe piata nationala si internationala, incepandu-si activitatea cu o echipa puternica de profesionisti in domeniul asigurarilor. Din 1991, compania a trecut printr-un proces de transformare si innoire, iar strategia de business adoptata in ultimii ani a dat rezultate vizibile. 

In 2010 si 2011 rezultatele financiare au plasat ASTRA Asigurari in pozitia de lider de piata pe segmentele de aviatie, property si RCA. Compania s-a axat in special pe segmentul de retail si a dezvoltat parteneriate de interconectare cu cei mai importanti brokeri ai pietei, prin intermediul celui mai dinamic canal de vanzare din Romania.

ASTRA Asigurari a deschis doua sucursale in afara teritoriului Romaniei, in Ungaria, la finalul anului 2010 (ASTRA BIZTOSITO), respectiv in Slovacia (ASTRA POISTOVNA) in decembrie 2012 si un birou de vanzari in Germania.

Comunicat de presa

http://www.banknews.ro/stire/65622_astra_asigurari_obtine_rating_aa+_si_se_extinde_in_america_latina.html